Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Morbi eu nulla vehicula, sagittis tortor id, fermentum nunc. Donec gravida mi a condimentum rutrum. Praesent aliquet pellentesque nisi.

Un colț al bunei dispoziții, încărcat de istorie: The Wine Corner, Mediaș

Vechea metropolă a vinului transilvănean a fost locul pe care l-am ales pentru prima întâlnire a ediției inaugurale a VALAHORUM – THE WINE TOUR 2019. Și unde în Mediaș, dacă nu la The Wine Corner, un cochet magazin de vinuri aflat în piața centrală a orașului, hobby-ul unui om de afaceri (care are planuri mari de extindere) și locul de întâlnire al wine lovers-ilor locali.

Sfertul academic chiar are 15 minute la Mediaș, așa că la 19:15 am început să povestim despre proiectul VALAHORUM, despre oamenii care l-au inițiat, degustând pe rând Fetească Albă, Chardonnay, Pinot Noir roze și Shiraz-ul din colecția care poartă numele proiectului. Filmul pregătit special pentru acest turneu a introdus rapid audiența într-o stare de bine, degrabă susținută de vinurile semnate de Răzvan Macici.

Gazdele abia pridideau să susțină ritmul degustării cu tot felul de platouri reci concepute ad-hoc, care s-au potrivit de minune cu poveștile lichide. Finalul a fost entuziasmant, odată ce au ajuns în pahare Paolo Mennini – Negru de Drăgășani 2016 și la final, Apogeum – Fetească Neagră 2015.

Am avut și concurs, am făcut și obișnuita fotografie de grup la care s-a râs îndelung, după care am ascultat atent poveștile gazdelor. Despre familiile Caspari și Ambrosi, ultima fiind deținătoarea primei școli transilvănene de viță de vie, generații de viticultori și proprietari de vii, cei care în jurul anului 1920 au denumit soiul Fetească Regală la Mediaș („fetița de împărat”, la origini). Cele două familii au ajutat la replantarea Europei cu viță altoită după filoxeră.

A fost o seară plină și foarte agreabilă, așa cum sperăm să fie toate întâlnirile care ne așteaptă în acest turneu. Mulțumim prietenilor de la The Wine Corner! Sperăm să ne revedem curând. Și nu uitați, bucurați-vă de vinuri care vă merită!

Luni seara, pe 18.03, vă dăm întâlnire în Brașov, evident la Terroirs Boutique du Vin!

 

No Comments

POST A COMMENT