Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Morbi eu nulla vehicula, sagittis tortor id, fermentum nunc. Donec gravida mi a condimentum rutrum. Praesent aliquet pellentesque nisi.

Muzica lui Frank Sinatra a șlefuit asocierile culinare la Pensiunea Cetățuia

După câteva zile de pauză în care ne-am concentrat pe stabilirea detaliilor evenimentelor care urmează în VALAHORUM – THE WINE TOUR – cinci cine gourmet în care povestitorul vinurilor va fi chiar Răzvan Macici – în seara zilei de vineri, 5 aprilie, am urcat în Măgura Buzăului, pentru a petrece o seară specială. S-a întâmplat la Cetățuia, o pensiune amplasată într-un cadru natural aparte, un amplasament propus cu multă vreme în urmă primului rege al românilor, Carol I, ca loc de ctitorie pentru Castelul Peleș. Cel puțin așa spune legenda, amănunte puteți citi aici!

La Cetățuia am pregătit tot o cină gourmet, cum altfel, în care asocierile au mai avut un ingredient: muzica. De aceste detalii s-a ocupat Mădălina Mantu, pe care o veți vedea la ProTV, în această ediție a show-ului „Românii au talent”. Mădălina a cântat din repertoriul atât de specialului Frank Sinatra. S-a lăsat cu aplauze la scenă deschisă atât pentru interpretare, cât și pentru munca echipei din bucătărie conduse de Chef Titus Samoilă, un tip special, mare pasionat de gastronomie. S-a întâmplat să aflăm la timp informații prețioase, așa că am cântat cu toții “Mulți ani trăiască!” pentru o altă Mădălina, care se afla cu prietenele la Cetățuia pentru a-și serba ziua de naștere (foto deschidere).

Vinurile din prezentare au împărțit audiența, aproximativ șaizeci de persoane, în grupuri de susținători ad-hoc, care s-au îndrăgostit fie de Feteasca Albă, fie de Chardonnay, apoi de Shiraz sau de Negru de Drăgășani (cu două-trei excepții, toți cei prezenți la acest eveniment au degustat în premieră acest soi!). Feteasca Neagră a colecției Apogeum a fost aplaudată la final, momentul de meditație propus inițial de noi fiind înlocuit cu unul de euforie. Undeva după miezul nopții ne-am despărțit, convenind ca cei prezenți să ne întoarcă vizita la vară, la Conacul Valahorum, la cramele Apogeum și Mierla Albă, toate aflate la o jumătate de oră de mers cu mașina, fie că se pleacă de la pensiune, fie că se pornește la drum din Buzău.

Dar iată și meniul de cinci stele servit la Cetățuia împreună cu vinurile asociate:

  • Amuse bouche – urzici, ouă, mistreț, preparate modernist-molecular + Valahorum Fetească Albă 2018;
  • Starter – păstrăv, fusion-japonez + Valahorum Pinot Noir Roze 2018;
  • Antreu – porumbel, french classic + Valahorum Chardonnay 2018;
  • Main – cap de piept vită, new roumanian + Valahorum Shiraz 2016;
  • Desert – ciocolată neagră Valrhona “Grand Cru” – îmbrățișat de un Paolo Mennini – Negru de Drăgășani 2016;
  • La final am propus un vin pentru meditație: Apogeum – Fetească Neagră 2015.

Săptămâna viitoare ne întoarcem în Transilvania, vom fi miercuri la Cluj, la Kupaj, apoi luăm calea Banatului, mai exact a Timișoarei, unde joi ne întâlnim cu prietenii de la Enoteca de Savoya, pentru ca vineri să petrecem cu oltenii, evident în Craiova, la Epoca. Detalii pe pagina noastră de Facebook.

Bucurați-vă de vinuri care vă merită!

No Comments

POST A COMMENT