Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Morbi eu nulla vehicula, sagittis tortor id, fermentum nunc. Donec gravida mi a condimentum rutrum. Praesent aliquet pellentesque nisi.

Senzațional! Fără exagerare, despre două cine gourmet în București

Am lăsat să treacă zilele de sărbătoare pentru a vă povesti despre ultimele două întâlniri din VALAHORUM – The Wine Tour, făcând astfel legătura cu ultima parte a turneului nostru de promovare, respectiv întâlnirile cu prietenii vinului pe care le-am programat în țară în această lună. În aprilie am încheiat prima parte a turneului de primăvară cu două cine gourmet în care am avut alături două personaje savuroase: enologul Răzvan Macici și pe „Ile’n bucătărie”, cu alte cuvinte pe Ileana Braniște. Este vorba despre evenimentele cu prietenii din București, la Vino și respectiv GastroLab.

Pentru cine nu a ajuns până acum în aceste destinații din ospitalitate care nu vă propun doar vinuri, ei bine, le recomandăm pe ambele, pentru că merită. Pentru noi au fost experiențe complementare, cu public fain, ca să nu mai vorbim despre preparate și despre gazde. Pentru o parte dintre acestea din urmă am compus și câteva versuri, postate împreună cu filmulețul cu care v-am obișnuit, care ajunge pe pagina noastră de Facebook exact a doua zi după fiecare eveniment. Ziceam cam așa:

E fain la Vino, e un aer mai subtil,
Mai ales dacă prin preajmă e și Laura Copil.
Dacă vine și Ileana, vraja e peste măsură,
Bucurie-n farfurie, hai noroc și poftă bună!

Și așa a fost marți, pe 16.04, asocieri culinare care l-au făcut pe prietenul Răzvan Macici să ofteze de plăcere și cu repetiție, o admosferă prietenoasă, dirijată de la pupitrul bucătăriei de Ileana Braniște, care gătește live. Este un show pe care dacă nu l-ați trăit încă, e cazul să nu mai pierdeți timpul. Noi ne-am simțit ca la o masă la care am reușit să adunăm un pic peste douăzeci și cinci de prieteni. Imaginați-vă numai cum ar fi asta pentru voi! Evident, o savoare aparte au adus vinurile și explicațiile oferite cu dărnicie de cel mai reputat enolog român la nivel mondial.

  • La welcome drink am avut Valahorum – Pinot Noir roze 2018, de care toată lumea s-a bucurat la poveștile dinaintea poveștilor. Au urmat pe rând câteva experiențe gastronomice mărețe;
  • Gazpacho alb, creveți + Valahorum Fetească Albă 2018;
    Somon gătit la temperatură joasă, sos lejer de lămâie și piure de ștevie + Valahorum Chardonnay 2018;
  • Porc agrodolce, găluște de cartofi, beurre noisette + Valahorum Shiraz 2016;
  • Piept de rață cu sos marocan, morcovi picanți, piure de năut + Paolo Mennini Negru de Drăgășani 2016;
  • Apogeum Fetească Neagră 2015 + desert surpriză, în fapt o ciocolată neagră cu trufe.

Sperăm să fiți sătui când priviți fotografiile!

Ne-am despărțit de prietenii noștri la o oră târzie, după o lungă conversație pe mica terasă a winebar-ului, moment în care unii dintre ei tocmai se hotărâseră să mai aprofundeze Feteasca Albă și Chardonnay-ul colecției Valahorum.

Miercuri, pe 17.04, după câteva vizite de curtoazie în restaurante bucureștene împreună cu Răzvan Macici, ne-am reîntâlnit cu Ileana la GastroLab Piața Victoriei. Cu totul alte preparate, aceleași vinuri, aceeași bucurie pentru papile. Localul arată într-un mare fel și este foarte bine dotat, astfel încât prezentarea s-a transformat într-o super proiecție pigmentată cu povești despre vinuri și muzică bună în surdină.

E destul de anevoios ca după un anumit număr de evenimente similare povestite, să găsești interpretări noi. De aceea, pentru fanii genului, o să precizăm neapărat meniul, cu recomandarea de a încerca prima dată aceste asocieri în restaurant. Iată care au fost bucuriile serii:

  • Vahalorum Pinot Noir roze 2018 – welcome drink;
  • Crochetă de păstrăv afumat, tarhon și chives, smântână de bivoliță și caviar de păstrav + Valahorum Fetească Albă 2018;
  • Creveți cu sos de cocos aromat cu lemongrass și kaffir, orez basmati + Valahorum Chardonnay 2018;
  • Arepas (chifla de porumb) cu chiftea de vânat, cremă de muștar leurdă, salsa verde + Valahorum Shiraz 2016;
  • Obrăjor de vită, gnocchi alla romana, chipsuri de păstârnac + Paolo Mennini Negru de Drăgășani 2016;
  • Prăjitură Foret Noir + Apogeum Fetească Neagră 2015.

Mulțumim prietenilor de la Vino și GastroLab, precum și colegilor noștri din echipa de vânzări, care s-au străduit să avem încă două evenimente reușite.

Continuăm periplul național la Brașov, unde joi, 9 mai, vă dăm întâlnire la Belvedere. O să fie într-un mare fel, pregătim și o surpriză pentru această întâlnire. Amănunte pe pagina noastră de Facebook.

No Comments

POST A COMMENT